ARAD. Atât preconizează Casa de Asigurări de Sănătate că vor consuma arădenii de-a lungul anului 2012.
Local
Zona rezidenţială socială de la marginea cartierului Sânicolaul Mic urmează să se dezvolte în anii următori.
Ştiri sportive
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că sportiva Ana-Maria Bărbosu face obiectul unei proceduri din partea Agenţiei Internaţionale de Testare (ITA), dar nu a fost suspendată, deşi există o sancţiune propusă.
România
Vânzarea accelerată nu ocolește Bursa de Valori, ci se face prin Bursa de Valori și a fost inclusă pe listă ca opțiune în cazul în care România nu reușește restructurarea a trei companii, astfel încât să atingă jalonul din PNRR, a declarat marți vicepremierul Oana Gheorghiu, într-o conferință de presă.
Ştiri sportive
Gimnasta Ana Bărbosu a fost sancționată pe o perioadă de doi ani de Agenția Internațională de Testare (ITA) după ce nu a fost găsită de trei ori de agenții antidoping la locația anunțată, a declarat, marți, pentru AGERPRES, președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă anunță că România va avea posibilitatea de a investi masiv în perioada 2028-2034, prin noul Cadru Financiar Multianual.
2
Local
Așa cum era de așteptat, după îndemnul dat de președintele partidului, Sorin Grindeanu, și secretarul de stat Roxana Momeu a demisionat.
3
Mapamond
Edith Eger, autoarea cărţii „The Choice - Embrace the Possible” („Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul”), adaptată în versiunea pentru tineri „The Ballerina of Auschwitz” („Balerina de la Auschwitz”), în care îşi povesteşte experienţa ca supravieţuitoare a Holocaustului, a încetat din viaţă la vârsta de 98 de ani, a anunţat editura Planeta din Spania, citată marţi de agenţia EFE.
4