ARAD. Elevii pregătiţi de Marius Grindei nu se (prea) regăsesc în acest sezon al Diviziei Naţionale de rugby pentru seniori (al doilea eşalon valoric).
ARAD. A plouat cu goluri în ultima deplasarea a utiştilor de la Deva, în cadrul CN de fotbal al juniorilor republicani. Juniorii A (mari) au bifat un succes concludent, scor 6-0, prin reuşitele semnate de: Petre, Costin, Pop, Man, Brăniștean și Rogojan.
BUCUREŞTI. Prea mici (şi) pentru războiul din Divizia Naţională de rugby.
CLUJ-NAPOCA. Conform previziunilor, jucătorii de la UVVG ProVolei Arad au cedat, cu scorul de 3-0 (13, 15, 6), în primul meci al turului inaugural din play-off-ul Diviziei A2, susținut pe terenul liderului, „U” Cluj-Napoca.
ZAGREB. Tenismanul arădean Marius Copil, locul 160 ATP, a ratat, luni, calificarea pe tabloul principal al turneului de la Zagreb (premii 494.310 euro). Copil a fost învins cu scorul de 6-4, 6-7(2), 7-6(5), după două ore şi 29 de minute, de ucraineanul Illia Marcenko (locul 134 ATP). Pentru cele două succese de la Zagreb, Copil va primi şase puncte în ierarhia ATP şi un cec în valoare de 730 de euro.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
1
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.