PARIS - Naţionala de fotbal a României dispută un meci important în deplasare, împotriva selecţionatei „Cocoşului Galic”.
ARAD. Cinci pasionaţi de pronosticuri au câştigat cu „Scorul corect îţi aduce premii”.
ARAD. Lansat de Jurnal Arădean şi Aradon, în parteneriat cu Saller (oferă premiile constând în echipament sportiv şi mingi de fotbal), concursul „Scorul corect îţi aduce premii” se apropie de final.
Televiziunea Romana a rupt contractul cu Dolce Sport iar umarea este ca toate meciurile de la Campionatul European, inclusiv meciurile de astazi vor fi transmise pe TVR1. Ca urmare Franta Ucraina se poate urmari pe TVR1.
Statele Uniunii Europene și-au dat miercuri acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei și pentru cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce guvernul ungar, condus încă de Viktor Orban, și-a ridicat veto-ul asupra ambelor măsuri, transmite agenția EFE.
Numărul pacienților tratați în acest regim a crescut constant în ultimii ani, urmând trendul național. Comparativ cu 2022, numărul spitalizărilor de zi a ajuns de la 19.700 la peste 30.000.
Premii și mențiuni obținute la fazele naționale ale olimpiadelor de Limba și literatura română pentru minorități și la Limba și literatura germană maternă
Nume importante din fotbalul juvenil european, dar și Gică Hagi, au luat cuvântul la eveniment.
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.
2
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.