CURTICI. Un iordanian a încercat să treacă frontiera în Ungaria, folosind acte false de identitate eliberate de autorităţile din Bulgaria.
TURNU. Poliţiştii de frontieră de la Turnu au prins doi bărbaţi din Republica Moldova, care s-au legitimat cu acte româneşti false la controlul de frontieră. Cei doi au încercat să iasă din România cu documentele false.
Datoria publica a Romaniei de la sfarsitul lunii mai 2011 era de 200,663 miliarde lei (circa 47 de miliarde de euro), reprezentand 37,02% din Produsul Intern Brutal tarii.
Comisia Europena planuieste sa reduca de la 15% la 5% cofinantarea pe care sase state ale UE trebuie sa o asigure pentru accesarea fondurilor europene. In cazul Romaniei, o asemenea reducere ar putea genera economii de pana la 714 de milioane de euro.
România
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost chemată luni, la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a declarat într-un interviu apărut luni în publicația britanică The Financial Times (FT) că și-ar dori să preia controlul asupra petrolului iranian, calificându-i drept „proști” pe criticii săi din interiorul SUA, potrivit dpa.
Local
Luna aprilie aduce, pe lângă spectacolele de teatru, și două recitaluri de poezie religioasă – unul la catedrala de la Podgoria, celălalt la teatru.
România
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”
Local
Un elev de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” performează la concursurile naționale și internaționale.
1