aradon.ro Web analytics


Daca NATO nu inceteaza atacurile impotriva Libiei, locuintele, birourile si familiile europenilor ar putea deveni tinte militare, ameninta Muammar Gaddafi. Retrageti-va, inainte de a suferi o catastrofa!, a strigat liderul libian in uralele sustinatorilor sai.

Advertorial

Focul pe gaz și cuptorul electric - un duo care schimbă regulile în bucătărie
Există o idee preconcepută că trebuie să alegi între confortul gazului și precizia electricității atunci când îți echipezi bucătăria.

Advertorial

Meniul de casă care aduce gust, echilibru și confort la masa de zi cu zi
Când vrei să pui pe masă ceva simplu, sățios și cu gust clar românesc, rețetele tradiționale au încă un avantaj greu de egalat: sunt ușor de făcut, prietenoase cu bugetul și aduc acea senzație de masă liniștită, fără grabă.

Local

Cei 34 de porci descoperiți în două transporturi ilegale, la Nădlac, au fost eutanasiați. Amenzi de 20.000 de lei
Cei 34 de porci introduși ilegal în România din Ungaria, descoperiți luni seara în două autovehicule la Nădlac, au fost eutanasiați, iar cadavrele au fost predate pentru neutralizare. Cei doi șoferi au fost amendați cu câte 10.000 de lei, iar animalele și mijloacele de transport au fost confiscate. 1

ARADON Sport local

Trei medaliaţi la CN de haltere U23
BASCOV. Clubul Sportiv Universitatea Arad a avut trei prezențe pe podiumul de premiere la Campionatul Național de Haltere U 23.

Evenimente

Vernisajul expoziției „Ecouri de altă dată”
ARAD. Atelierul Artistic-be Creartive anunță deschiderea expoziției colective de pictură intitulată „Ecouri de altă dată”.

ARADON Sport local

Pe podium la Cupa de Toamnă la badminton
DEVA. Practicanţi ai badmintonului care care se antrenează la Arad, au obținut rezultate frumoase la Cupa de Toamnă, competiție ajunsă la ediția a XXI-a.

ARADON Sport local

A fost ediţia 16 a Cupei Ballrom la dans sportiv

Local

Parcul fotovoltaic a intrat în producție
Clădirile publice din Bârzava au trecut pe energia electrică produsă de parcul fotovoltaic realizat de primărie.

Local

Mersul trenurilor, modificat de lucrările de pe calea ferată
CFR Călători anunță că mai multe trenuri care trec prin Arad vor fi afectate de lucrări desfășurate în Lugoj.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.