BRUXELLES - Europarlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, a interpelat vineri Comisia Europeană privind elaborarea unei strategii care să aibă drept obiectiv eliminarea restricţiilor impuse lucrătorilor din România şi Bulgaria pe pieţele muncii din toate statele membre UE înainte de punerea în aplicare a prevederilor Programului de la Stockholm referitoare la atragerea forţei de muncă ne-comunitare (din afara UE, n.red.).
În cele mai puternice cinci campionate ale Europei nu am înregistrat, după meciurile din weekend, nicio schimbare de lider.
BRUXELLES - Vicepreşedinta Comisiei de transport şi turism (TRAN) din Parlamentul European, Adriana Ţicău, participă la prima "Conferinţă privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării", care are loc la Ulm, în Germania.
Reprezentativa de handbal masculin a Franţei a câştigat Campionatul European din Austria, impunându-se, duminică, la Viena, cu scorul de 25-21 (12-12), în finala cu Croaţia.
BRUXELLES - Pe 29 ianuarie 2010, la Bruxelles, a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii Partidului Socialiştilor Europeni şi PSD Bruxelles, un bun prilej de a analiza stadiul actual al principalelor proiecte ale Stângii Europene, la doar câteva săptămâni după Congresul European de la Praga.
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.
Un nou proiect al DGASPC Arad: „ARIPI – Abilitare, Recuperare și Implicare pentru Integrare”.