LONDRA. Arădeanca Daniela Dodean și constănțeanca Elizabeta Samara s-au reîntors în Marea Britanie, unde sub steagul tricolor au învins Anglia, scor 3-1, în preliminariile pentru Campionatele Europene.
Trei poloişti de la CS AMEFA Arad au prins „trenul” spre „europenele” Under 19 din Franţa. Este vorba despre David Săcui, Robert Gergeyfi şi Levente Vancsik.
ARAD. Tenismenele tricolore au ratat calificarea la turneul final al Europenelor Under 18, după ce au fost învinse, în semifinalele de la Arad, de Slovacia, scor 1-2.
ARAD. Mirela Aldescu este implicată în cele mai multe proiecte europene și câștigă cei mai mulți bani.
BOTOŞANI. „Mă declar mulţumit. Cu puţin noroc am fi putut obţine încă două medalii. Debutanţii şi începătorii au avut prestaţii peste aşteptări, iar Sebastian Călugăreanu şi Florin Vizitiu s-au autodepăşit, oferindu-ne speranţe într-o medalie la europenele de cadeţi (august, Izvorani, 25-31 august)” – a spus, luni, într-o conferinţă de presă, Adrian Jigău, cel care, împreună cu Pavel Sebeşan, se ocupă de noul val în halterele arădene.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
Local
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.
Local
Într-un comunicat de presă, consilierul local USR, Dorian Curcanu, solicită implicarea autorităților locale pentru a remedia problemele platformelor de gunoi.