Județul Arad își va suplimenta numărul de experți în managementul educațional.
O nouă serie de experți în educație va fi validată în luna noiembrie după finalizarea contestațiilor. Lista celei de a 9-a serii cuprinde 17 profesori, majoritatea din mediul rural, care au obținut cel puțin 70 de puncte. Unul singur nu a fost promovat pentru că a obținut pe baza dosarului depus la IȘJ Arad doar 30 de puncte.
ARAD. Încă 21 de experţi în educaţie în şcolile arădene au fost acceptaţi de către minister după evaluarea făcută de către IŞJ Arad. Din cei 29 de candidaţi care şi-au depus dosarele, 8 au fost respinşi pentru că nu au întrunit punctajul necesar.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
1
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.