ARAD. În urmă cu aproape un an, un tânăr din Sebiș a fost bătut într-o secție de poliție până a intrat în comă.
România
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, solicitarea de transfer la Judecătoria Constanţa a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.
Local
ARAD. Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad le propune celor care încă nu şi-au făcut planuri pentru vacanţa de vară un sejur de 12 nopţi în Grecia. Acesta e programat în perioada 14-26 iulie 2024, destinaţia fiind Evia-Edipsos.
România
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a revenit luni în ţară după ce, în urmă cu trei zile, vineri, 17 mai, a reuşit să cucerească vârful Everest (8.848 m), sportivul recunoscând că a trăit un sentiment de împlinire atunci când s-a aflat în cel mai înalt punct de pe planetă.
ARADON Sport local
NOVI SAD. Recent, în Serbia, a avut loc Campionatul European de Sambo, la startul căruia s-au aflat peste 500 de sportivi reprezentând 34 de ţări.
Local
Polițiștii Secției 1 Vlaicu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au confiscat 180 de pachete de țigări, respectiv parfumuri și ochelari de soare.
Local
Presa din România s-a unit pentru a controla utilizarea propriului conţinut online şi pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare a acestuia. Din 21 noiembrie 2023 este activ organismul de gestiune colectivă Asociaţia pentru Gestiunea Drepturilor Editorilor (AGDE). Această organizaţie gestionează drepturile conexe drepturilor de autor ce aparţin editorilor publicaţiilor de presă și reprezintă editorii români în fața marilor platforme online.
Advertorial
Viitorii studenți UVT își pot crea dosarele de înscriere, online, pe platforma de admitere, accesând site-ul admitereonline.uvt.ro.
Local
O nouă producție teatrală ajunge în fața publicului arădean miercuri, 22 mai, de la ora 19, pe scena mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici.