aradon.ro Web analytics

Local

Drumeție de două zile de la Șiria la Căsoaia
Sub genericul „Veniţi cu Noi!”, iubitorii de drumeţie sunt invitaţi în perioada 7-8 octombrie 2023 la o excursie de la Șiria la Căsoaia.

Local

Peste 1000 de intervenții ale pompierilor, în luna septembrie
Echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale în urma producerii a nu mai puțin de 54 de accidente rutiere.

România

VIDEO | Stână de capre atacată de urs, în zona Betfia - Haieu, din județul Bihor
BIHOR. E o premieră pentru comună să se confrunte cu astfel de probleme, primarul a contractat serviciile vănătorilor.

Ştiri sportive

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare
Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv, luni, 2 octombrie, de Curtea de Apel Bucureşti la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins conducând fără permis. 2

România

Ambasadorul Gebauer: Germania susţine în continuare ferm meritata aderare a Românei la spaţiul Schengen
Germania susţine în continuare ferm „demult meritata aderare” a Românei la spaţiul Schengen, care ar fi atât în interesul României, cât şi al Germaniei şi al întregii Uniuni Europene, a afirmat, luni, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, la recepţia de Ziua Unităţii Germane şi Reunificarea Germaniei din 3 octombrie 1990. 1

Mapamond

Consiliul Europei cere Azerbaidjanului să respecte dreptul celor care au plecat din Nagorno-Karabah de a se întoarce „în siguranţă şi demnitate”
Consiliul Europei a cerut luni Azerbaidjanului să respecte dreptul celor care au plecat din Nagorno-Karabah - enclava separatistă asupra căreia Baku şi-a reimpus recent controlul total - „de a se întoarce acasă în siguranţă şi demnitate”, informează AFP. 1

ARADON Sport local

Tânărul Nicod s-a impus la Arad
Cehul Jakub Nicod a câștigat trofeul „Ion Țiriac” la individual, iar Tomescu și Klok s-au impus la dublu.

Local

CFR Călători anunță că funcţionarea sistemului de rezervare a locurilor va fi întreruptă miercuri timp de 12 ore
Funcţionarea sistemului de rezervare a locurilor la CFR Călători va fi întreruptă miercuri, 4 octombrie, între orele 0:00 şi 12:00, pentru realizarea unor lucrări complexe de mentenanţă, a anunţat luni operatorul feroviar naţional.

Local

Aproape 4.000 de vizitatori la Noaptea Cercetătorilor Europeni de la UAV
Peste 300 de elevi au intrat cu lucrări în competițiile propuse de organizatori și au fost răsplătiți cu premii surpriză.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.