ADVERTORIAL. Ce face o hyperclinică să fie hyper? Varietatea mare de servicii medicale, o echipă extinsă de medici specialiști și un spațiu generos în care să își desfășoare activitatea. Pentru că echipa noastră de medici este tot mai numeroasă, am extins hyperclinica noastră din Arad și de acum, veți regăsi multe dintre specialitățile noastre medicale într-un nou sediu, vis-a-vis de MedLife Genesys, pe str. Nicolae Titulescu bl. 342, parter.
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2