ATENA. Condamnat la peste 10 ani de închisoare în ţară, Sorin Oprescu rămâne în Grecia după ce o instanţă din Atena a respins cererea autorităţilor române de extrădare. Decizia nu este definitivă şi poate fi poate fi atacată cu recurs. Fostul primar al Capitalei este în libertate în Grecia, după ce a achitat o cauţiune de 5000 de euro.
Evenimente
„ieri Și astăzi” și „Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte” sunt spectacolele pe care spațiul cultural independent CELĂLALT.teatru le va găzdui, la finalul acestei săptămâni.
Local
Curtea de Apel Timişoara a modificat sentinţa în ceea ce îl priveşte pe Florea Dascălu: condamnare de şase ani.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei susține că ultrașii nu sunt în galerie, dar sunt pe stadion și stau la cotitură.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat un cetățean român care a încercat să tranziteze frontiera cu un autoturism, estimat la aproximativ 30.000 de euro, căutat de autorităţile din Spania.
Evenimente
LIPOVA. Basilica Maria Radna va găzdui sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 17:30, un concert de suflet, organizat de Asociaţia Împreună Suntem Mai Buni Lipova, la iniţiativa avocatului Constantin Andrei Florin.
Local
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a transmis că „aderarea completă a României la spațiul Schengen este un moment de mândrie națională, un succes istoric care vine după mai bine de 13 ani de așteptare și de respectare riguroasă a tuturor criteriilor europene”.
Local
Compania de Apă anunţă că, începând cu ianuarie 2025, se ajustează preţurile pentru apă şi canalizare.
Local
Intrarea României în Schengen a însemnat „un efort susținut al multora dintre noi”, după cum a transmis europarlamentarul Gheorghe Falcă.
2
Mapamond
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat joi decizia de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre de la 1 ianuarie 2025, subliniind că Europa devine astfel mai sigură şi mai unită.