Inamicii lui Falcă se bucură că acesta a reuşit să primească în Moldova doar 10% din voturile pedeliştilor, în cursa internă pentru câştigarea poziţiei de candidat la Preşedinţia României.
ARAD. În discursul să de dinaintea votului, Gheorghe Falcă a declarat că fostul preşedinte, Gheorghe Seculici, nu merită o retragere pur şi simplu anonimă.
ARAD. După anunţarea victoriei lui Falcă, după cum era de aşteptat, toţi cei din tabăra lui Ioţcu s-au prăbuşit, oamenii noului preşedinte adjudecându-şi, fără probleme, toate rundele.
UPDATE: După numărarea voturilor, Gheorghe Falcă a ieșit câștigător, cu 351 de voturi față de 295, obținute de Ioțcu. Atât Gheorghe Seculici, care a condus lucrările cât și președintele partidului, Vasile Blaga au declarat că alegerile au fost corecte și i-au îndemnat pe PDL - iști să păstreze unitatea partidului.
ARAD. La această oră, la Palatul Cultural, în sala de spectacole, „se joacă” „Dansul săbiilor”, adică se numără voturile obţinute de către Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu, pentru preşedinţia organizaţiei judeţene PDL Arad.
ARAD. Sâmbătă, la Palatul Cultural, Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă se vor duela pentru preşedinţia judeţeană a partidului trandafirului, PDL.
Evenimente
Verdi, Rahmaninov, Ceaikovski, Mahler, Beethoven, Bach și Mozart sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror creații se regăsesc în programul pe octombrie al Filarmonicii Arad.
România
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.
Evenimente
Galeria de artă After 5 Art Escape, de pe strada Ștefan Cicio Pop, organizează o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor în Arad. Ateliere ale artiștilor și spații expoziționale își deschid ușile în fața arădenilor.
Local
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Filarmonica Arad primesc peste 4 milioane de lei, împreună, de la Guvern.
România
Legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte și ordonanța privind drepturile consumatorilor au fost modificate.
Evenimente
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, arădenii sunt invitați să facă pași împreună pentru sănătatea inimii.
Local
Președinte al Comunității Evreilor din Arad timp de mai bine de două decenii, inginerul Ionel Schlesinger a murit la vârsta de 87 de ani.
ARADON Sport local
Evenimentul organizat de Condor Club Arad va avea loc în weekend, în zona Lipova.