Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prima înfăţişare în procesul primarului Aradului la începutul lunii iunie.
ARAD. PDL își alege astăzi președintele, iar Convenția Națională a început cu un discurs de mai bine de o jumătate de oră susținut de președintele României, Traian Băsescu.
Arad. Şi primarul Gheorghe Falcă ia atitudine faţă de declaraţiile făcute de ministrul Culturii, legate de sprijinirea candidaturii Timişorii în cadul competiţiei „Capitală culturală europeană pe 2021”. Falcă a indicat, în cadrul unui comunicat de presă, că „se observă o «agitaţie» la nivel declarativ cu privire la acest subiect.
ARAD. Momente emoţionante pentru baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM. Câştigătoarele Cupei Europei Centrale au fost premiate joi, în cadru festiv, în sala Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a ţinut să le ofere un buchet de flori şi un mărţişor, în semn de respect şi apreciere faţă de performanţa obţinută.
17 blocuri încă fără finanţare de la Guvern. Un subiect pentru care primarul Gheorghe Falcă susţine că aşteaptă sprijin de la parlamentarii arădeni.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.