aradon.ro Web analytics


ARAD. Trei tineri au petrecut alături de edilul orașului o zi sub egida „Primar pentru o zi”. Cei trei sunt: Adrian Manta – student UVVG, Dragoș Bleotu – sutdend UAV, Nicolae Toma – elev la Liceul Pedagogic. Dimineața i-a găsit pe cei patru pe șantierul de pe strada Renașterii.
ARAD. Duminică, 25 septembrie 2011, cu ocazia slujbei de sfinţire a noii biserici a mănăstirii Gai, Patriarhul Bisericii Ortoxode Române Preafericitul Părinte Daniel a conferit primarului municipiului Arad. dl.Gheorghe Falcă, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”, în semn de recunoştiinţă pentru sprijinul acordat la construirea lăcaşului de cult.
ARAD. Conservatorii arădeni consideră că PDL îşi face campanie pe bani publici, în cadrul „Zilelor Aradului”, îngrijindu-se mai mult de imaginea partidului decât de arădeni.
ARAD. După ce Elena Udrea şi alţi lideri PDL au declarat că este necesară o remaniere a Guvernului, Eurodeputatul Cristian Preda a şi vehiculat câteva nume ale unor lideri din teritoriu care ar trebui promovaţi, printre care şi Gheorghe Falcă.
Potrivit sondajelor PSD realizate luna trecută şi făcute publice în Capitală, PDL îşi menţine primăriile mari şi Consiliile Judeţene, candidaţii USL nereuşind să câştige în faţa candidaţilor PDL-UNPR, deşi Uniunea are peste 50% la votul politic în aproape toate judeţele, indică Mediafax.

Local

Zeci de transportatori au protestat față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.

Local

Val de infracțiuni pe șosele
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.

UT Arad

Alarmă la UTA: Un titular s-a accidentat grav acum câteva minute!

Advertorial

Cum te debarasezi legal de deșeurile voluminoase în Arad, fără costuri suplimentare
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.

Local

IPJ Arad: Cinci persoane reținute în câteva ore
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.

Local

Polițiștii arădeni, percheziții în Hunedoara

Local

Reacții locale după respingerea Guvernului
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament. 3

ARADON Sport local

Memorial, în amintirea lui Ionuț Leac
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.

Local

Zilele Culturii Austriece la Arad
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.