aradon.ro Web analytics


ARAD. Timpul zboară şi FCM UTA nu ştie pe care „cai” se bazează pentru viitorul sezon. Misterioşii investitori rusi întârzie să-şi facă prezenţa la Arad, omul de legătură „Ţil” Popescu înaintează termene peste termene, iar trio-ul din Comitetul Director al clubului, Catanzariti - Zăhoi - Cancel, s-a apucat de studiat planul de rezervă.

ARAD. Aleşii locali vor fi chemaţi, din nou, la şedinţă, în această săptămână, deşi nu mai departe de săptămâna trecută aceştia au participat la două şedinţe CLM - una ordinară, cealaltă extraordinară.

ARAD - BERD I finalizat cu un an întârziere. Au mai rămas de executat, potrivit Primăriei, neconformităţile constatate.

ARAD. Primaria Municipiului Arad are în plan să facă investiţii majore în dezvoltarea cartierului Micalaca. Două proiecte de hotărâre sunt expuse la transparenţă pe site-ul municipalităţii, în acest sens. Cea mai mare surpriză pregătită de edilul - şef este realizarea de parcari supraetajate.

România

Sistemul TollRo a picat la câteva ore de la intrarea în funcțiune
Noul sistem de tarifare pentru circulația pe autostrăzile și drumurile naționale din România a clacat din prima zi de funcționare.

Local

Drumul Sâmbăteni-Ghioroc, închis din 1 octombrie
Restricționarea totală a traficului a fost instituită pentru ca lucrările de modernizare a drumului să se desfășoare în siguranță.

Advertorial

STOLN a dispărut chiar în seara lansării. Un microbuz neidentificat apare pe camerele de supraveghere
Seara de 30 septembrie trebuia să marcheze lansarea oficială STOLN. 1

Local

Zeci de transportatori au protestat față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. 1

Local

Val de infracțiuni pe șosele
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.

UT Arad

Alarmă la UTA: Un titular s-a accidentat grav acum câteva minute!

Advertorial

Cum te debarasezi legal de deșeurile voluminoase în Arad, fără costuri suplimentare
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.

Local

IPJ Arad: Cinci persoane reținute în câteva ore
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.

Local

Polițiștii arădeni, percheziții în Hunedoara

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.