Primarul Aradului consideră că politicienii de la Judeţ, care protejează activitatea Companiei de Apă, ar trebui să se trezească.
Vezi ce spune Gheorghe Falcă despre reconfirmarea în funcţie a lui Alin Văcean şi demisia lui Cătălin Lazurca.
Liderul M10 Arad, Mircea Pereş, atrage atenţia asupra repercusiunilor extrem de grave pe care le-ar avea intenţia primarului Gheorghe Falcă de a anula toate concesiunile de pe ştrand.
Vremea a stricat niţel sărbătoarea. Pe o vreme mohorâtă, înarmați cu umbrele, peste 50 de arădeni au participat la inaugurarea noii pasarele ce traversează râul Mureș spre Ștrandul Neptun.
Primarul Gheorghe Falcă ne îndeamnă să acceptăm situaţia şi să încercăm să ne adaptăm naturii.
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.
România
Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți seara, declarația de avere, în care este trecută și lista cu donatori din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025.
România
Președintele AUR, George Simion, îl „somează” pe șeful statului să desemneze săptămâna aceasta o persoană care să formeze noul Guvern și anunță că începe demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan.
ARADON Sport local
BUZĂU. Zilele trecute, fetele din secția de tenis de masă de la CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) au luat parte la „Paleta de Argint”, competiție tradiţională rezervată copiilor cu vârste de până de 10 ani.
Local
Evenimentul de lansare a volumului a oferit publicului privilegiul de a dialoga cu autorul și de a asculta reflecțiile invitaților asupra unei cărți care îmbină memoria personală cu istoria unei comunități.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.
Local
Sute de oameni au participat la două zile de spectacole, încheiate cu recitalul susținut de Rareș și un impresionant foc de artificii.
1
ARADON Sport local
ELBASAN. Cea de-a 33-a ediție a Campionatelor Balcanice de tenis de masă a avut loc, recent, la Elbasan (Albania) și a reunit sportivi din țările membre ale Uniunii Balcanice de Tenis de Masă, la categoriile U19 și U15, feminin și masculin.