ARAD. Vestea despre lucrările la cele două bulevarde arădene, Dragalina și Decebal, prezentată de primarul Aradului, Gheorghe Falcă și redată în paginile Jurnal arădean și www.aradon.ro, a provocat reacții din partea PSD Arad.
ARAD. Nu ai foarte mulţi bani? Nu poţi fugi în lumea largă ori de câte ori e zi liberă de la Stat? Nu îţi permiţi să-ţi iei maşina şi să pleci în zonele în care aerul e de respirat şi natura îţi bate la uşă? Poţi opta pentru cele două păduri din imediata vecinătate a Aradului, iar costurile sunt pentru toate bugetele.
Primarul Gheorghe Falcă a anunţat câteva schimbări importante pe bulevardele din centrul oraşului şi planurile de viitor pentru întreaga zonă.
ARAD. Încă un premiu pentru Arad şi primărie. Încă o recunoaştere a meritelor oraşului şi a celor care îl gestionează.
Țărușii pentru delimitare au fost înfipți pe spaţiul verde dintre liniile de tramvai de la Podgoria până în fața teatrului.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA, care va fi primul care va face ocolul Lunii în mai bine de 50 de ani, a ajuns pe orbita terestră miercuri, a anunţat un responsabil al agenţiei spaţiale americane la scurt timp după decolarea rachetei.
România
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a informat miercuri seara că, în luna martie, au fost achitate de către MEC tranșele diferențelor salariale, precum și dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești, aferente anului de plată 2025, în valoare totală de 244 milioane de lei.
1
România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
1
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
1