Gheorghe Falcă a prezentat, la Consiliul naţional al PNL, rezoluţia privind situaţia din administraţia publică locală.
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă are un nou mandat în adunarea reprezentanților regiunilor din Uniunea Europeană, informează reprezentanţii Primăriei Arad, într-un comunicat. Prima sesiune plenară din noul mandat al Comitetului European al Regiunilor va avea loc în 11-12 februarie la Bruxelles, ocazie cu care vor fi aleși președintele și prim-vicepreședintele adunării.
Gheorghe Falcă spune că suprefectul a atacat o hotărâre CLM pe care, cu câteva luni înainte, o apărase din punct de vedere juridic în calitate de jurist al Primăriei Arad.
ARAD. Consilierul municipal Ionel Ciupe, ales pe lista USL, din partea PNL, îşi va pierde mandatul, dacă Parlamentul va decide că toţi consilierii judeţeni şi locali care s-au mutat la alte partide rămân pe dinafară, ca urmare a deciziei CCR privind Ordonanţa Dragnea.
ARAD. Copreşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a participat la o nouă şedinţă a comisiei comune PDL-PNL privind implementarea fuziunii celor două partide în teritoriu. Chiar dacă la nivel central fuziunea s-a făcut la paritate, în teritoriu lucrurile stau altfel.
ARADON Sport local
Campionatul Ligii a III-a a ajuns în faza de play-off/out. Viitorul e sus, Pecica și Sântana, jos!
Mapamond
Președintele american Donald Trump s-a lăudat miercuri seara, într-un discurs de la Casa Albă adresat națiunii, cu victoriile „decisive” și „zdrobitoare” obținute împotriva Iranului, scriu AFP și Reuters.
1
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA, care va fi primul care va face ocolul Lunii în mai bine de 50 de ani, a ajuns pe orbita terestră miercuri, a anunţat un responsabil al agenţiei spaţiale americane la scurt timp după decolarea rachetei.
2
România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
6
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
1