ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, acuză ACL (PDL-PNL) Arad că face ilegal campanie pentru Iohannis, înainte de startul oficial. Mai exact, în Piaţa Catedralei au fost distribuite fotografii ale candidatului ACL. Purcaru (se) întreabă dacă fluturaşii provin de la Iohannis, sau i-a plătit Falcă, din banii arădenilor.
Replici şi contra replici pe tema învăţământului arădean între administraţia locală şi inspectoratul şcolar.
ARAD. Deputatul Flavius Măduţa răspunde atacurilor lui Gheorghe Falcă, pe care le pune pe seama regretului primarului că nu mai poate controla politic învăţământul arădean.
ARAD.Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, Gheorghe Falcă, a lansat un nou atac dur la adresa inspectorului şcolar judeţean Claudius Mladin, neutând să-l asocieze, ca de obicei, cu „bunul său prieten, deputatul Flavius Măduţa”.
ARAD. Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, face precizări pe marginea declaraţiilor primarului Flacă, privind divergenţele avute cu vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea.
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.
Mapamond
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP.
2
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
1