Guvernul interimar din Haiti a cerut Statelor Unite să trimită trupe pentru a proteja infrastructura cheie după asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse săptămâna aceasta. Oficialii haitieni au declarat că au solicitat sprijin militar pentru a proteja facilităţile portuare, aeroportuare şi alte puncte cheie, relatează New York Times. Departamentul de stat al SUA a respins cererea de a ajuta la momentul de faţă cu soldaţi, dar s-a angajat să ajute la anchetă.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2