ARAD - „Mă voi bate cu Federaţia, cu arbitrii şi adversarii. Pentru suporteri stau la UTA, deşi am oferte” - spune el.
Recent, în organizarea Federaţiei Române de Gimnastică, s-a desfăşurat Campionatul Naţional al Juniorilor III, nivel 1 şi 2.
23 noiembrie este ziua la care o comisia din partea Federaţiei Internaţionale de Baschet va vizita patru oraşe din vestul ţării, printre care şi Aradul.
ARAD - La începutul săptămânii viitoare se vor pronunţa atât Federaţia cât şi suporterii „Bătrânei Doamne”.
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
3
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.