ŞICULA. Mai rar o asemenea atitudine. Vorbim despre un personaj pitoresc, primarul comunei Şicula, Aurel Radiţa. Chiar dacă una din echipele de fotbal din comuna pe care o conduce, Crişul Alb Şicula a fost exclusă din Liga V, Seria B, pentru două neprezentări la jocurile oficiale, Aurel Radiţa nu este supărat pe ajefişti. Din contră. Îi felicită pentru intransigenţă.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente, cunoscut ca un vehement critic la adresa procurorilor DNA, a recunoscut, la o conferinţă de presă, că aceştia merită felicitări pentru „ofensiva împotriva şpăgii şi corupţiei”.
18 octombrie, ultimul termen de predare a lucrărilor la concursul „Felicitarea mea de Craciun”.
Fostul viceprimar al Clujului, Boros Janos, decedat în 24 iulie 2012 a primit zeci de urări şi felicitări pe Facebook cu ocazia zilei de naştere.
ARAD. Din peste două sute de desene primite la redacţie pentru concursul „Desenează-ne felicitarea de Crăciun!”, juriul a ales, pentru premiere, trei lucrări semnate de: Don Andreea (premiul I), Burai Ionuţ (premiul II) şi Groza Sara Maria (premiul III).
UT Arad
Redirecționezi o parte a impozitului pe profit dinspre bugetul de stat spre clubul fanion al Aradului.
Evenimente
Cele două evenimente vor avea loc între 24 și 26 mai. Festivalul Familiei se va încheia cu un program artistic susținut de Mădălina Boroneanț, Ribozom și Theo Rose.
Local
Turul Virtual al Aradului i-a adus județului nostru o selecție în finala concursului Destinația Anului®, la categoria ”Cea mai bună campanie de promovare”.
Local
În vârstă de 87 de ani, prof. Pavel Bujtar a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor Slovaci.
1
ARADON Sport local
CRAIOVA. Zilele trecute, pe cochetul și modernul stadion „Nicolae Mărășescu” din Craiova a avut loc prima etapă a Campionatelor Naționale rezervate seniorilor, tineretului (U23) și juniorilor I (U20).
ARADON Sport local
IZVORANI. Daria Tudorache își continuă prestațiile bune de pe tatami și în acest an și după titlul național la categoria U21 și bronzul senioarelor, a reușit să urce pe podium și zilele trecute, la Campionatul Național U23, de la Izvorani.
ARADON Sport local
Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent la a IX-a ediție a Cupei „Ienopolis”.
Local
Reprezentanţii Primăriei Arad au constatat, în urma unor verificări efectuate privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap, că până la 40% dintre acestea sunt fotocopiate, în timp ce unele legitimaţii de acest fel ar fi fost utilizate după ce au fost anulate sau găsite pe stradă, fapte de natură penală.
4
Local
Polițiștii caută „persoane necunoscute” care au furat bijuterii de la o societate comercială din Arad, în noaptea de marți spre miercuri.