CLUJ. Diferenţa de valoare dintre campioanele de la Olimpia Cluj şi mai puţin experimentatele jucătoare de la UTA-Tânăra Doamnă şi-a făcut simţită, miercuri dimineaţă, prezenţa în disputa din oraşul de pe Someş, contând pentru penultima etapă a returului Diviziei A, Seria Vest.
Un număr de 511 puncte a reuşit Chrissy Givens, baschetbalista echipei Univ. Goldiş ICIM Arad, în sezonul regulat al Ligii Naţionale, fiind coşgetera întrecerii.
Şapte zile până la marea bătălie din semifinalele Cupei României: Univ Goldiş ICIM – CSM Târgovişte.
Univ Goldiş ICIM Arad încheie, joi, sezonul regulat cu o deplasare facilă.
Monica Brosovszky şi Jennifer Risper au fost sărbătorite, iar Cristina Ciocan a (re)venit pe parchet.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
România
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
1
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.