ARAD - Marcel Urban, managerul B.C. ICIM Arad, ţine să aducă mulţumiri lui Jean Copil, un om devotat sportului de performanţă. La Hotelul Coandi, al cărui patron este fostul rugbist, sunt cazaţi oficialii partidelor în care evoluează campioana en-titre din baschetul feminin românesc, B.C. ICIM.
ARAD - Cu moralul serios zdruncinat de cele două înfrângeri suferite săptămâna trecută, campioanele de la B.C. ICIM Arad zboară miercuri, spre Lituania, pentru al doilea meci din cupele europene.
LUXEMBOURG - Tenismanii români au realizat două semifinale şi un titlu în circuitul mondial.
ARAD - Chiar şi fără Jokovic şi Milovanovic, plecate în Serbia după vize, B.C. ICIM Arad vrea să-şi respecte blazonul de campioane şi să treacă de incomoda echipă din Govora.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.