ARAD. Deşi şi-au exprimat clar opiniile în cadrul articolului „Povestea care îl macină pe nea Feri Tisza”, publicat de Jurnal arădean și Aradon la 22 mai 2013, ambele persoane implicate în subiect – Szilagyi Carol şi Tisza Francisc – revin cu noi puncte de vedere. Vi le prezentăm mai jos.
ARAD. Chiar şi neplătiţi cu lunile, antrenorii Feri Tisza şi Norbert Iozsa au izbutit să califice UTA, după o pauză de şase ani, la turneul zonal al C.N. juniori republicani A, fază a competiţiei care a fost atribuită spre organizare oraşului nostru.
ARAD. Valoarea şi munca depusă de antrenorii Cristi Păcurar şi Feri Tisza la grupele 1997-1998 de la CS Atletico a ieşit în evidenţă (şi) prin cele 11 telegrame de convocare la o acţiune sub tricolor.
ARAD. Echipele de juniori A şi B ale Bătrînei Doamne şi-au îndeplinit un prim obiectiv al sezonului, accederea în play-off. Juniorii mari, pregătiţi de Feri Tisza şi Norbert Jozsa, au încheiat pe locul III, după Poli Timişoara şi Liberty Salonta, primele şase clasate obţinând calificarea.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.