ARAD. Dacă ai un porc gras și bun de tăiat în coteț , dacă ai și un cazan și ustensile pentru tăierea și prepararea gustoaselor produse tradiționale din carne de porc, mai pui și nişte condimente şi te poți înscrie la concursul organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Evenimentul va avea loc joi, 11 decembrie, dar data limită pentru înscrierea echipelor este 4 decembrie.
Asociația culturală Amifran din Arad a fost premiată pentru „Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Francofon”.
Primele trei spectacole din festival sunt „Revizorul”, „Livada de vișini” și „A douăsprezecea noapte”.
ARAD. Vineri, 21 noiembrie, bate gongul de început pentru ce-a de-a XX- a ediție a Festivalului Internațional de Teatru din Arad. Citește aici cum a început totul!
ARAD. Peste 50 de muzicieni au participat la „înfăptuirea” imnului Festivalului Internațional de Teatru care se desfășoară la Arad în perioada 21 – 30 noiembrie.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.