Trei fetiţe cu vârstele de 7, 11 şi 13 ani, din Orăştie, au fost internate în spitalul din Deva, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie pentru tratarea păduchilor folosită la oi, cea mai mică dintre minore, aflată în stare gravă şi intubată, fiind transportată ulterior la spitalul de pediatrie din Timişoara, a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Un bărbat din Stremţ, judeţul Alba, a fost reţinut de poliţişti pentru că şi-a bătut fetiţele în vârstă de 6, 8 şi 11 ani, cu biciul. Autorităţile s-au sesizat după ce au văzut cele trei copile cu urme de lovituri pe aproape tot corpul.
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a violat două fetiţe: una în vârstă de 4 ani, iar cealaltă de 6 ani. Procurorii l-au trimis în judecată pentru faptele abominabile săvârşite.
Victimele au şase şi şapte ani şi provin dintr-o familie cu situaţie dificilă. Călăul fetelor are 20 de ani, şi-a recunoscut fapta şi a fost arestat.
Local
Pentru prima dată în acest an, sunt disponibile şi câteva locuri ale operatorilor privaţi.
Local
Asociația Citizenit anunță o serie de organizații partenere alături de care își propune să celebreze diversitatea culturală și creativitatea urbană în cadrul festivalului Particles - Intermedia Lab & Music Festival.
Evenimente
Evenimentul sportiv va avea loc în 25 și 26 mai, în organizarea Ecostuff România, iar înscrierile se pot face până vineri, 24 mai.
Local
Vizita a avut loc în contextul marcării Zilei Europei și a aniversării Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport a UVVG.
Evenimente
Complexul Muzeal Arad găzduiește miercuri, 15 mai 2024, de la ora 13, prezentarea operei de artă „Muntele și inima Lui”, sculptură realizată de Liviu Mocan, intrată în colecția de artă a muzeului prin generozitatea autorului.
Evenimente
Pe 24 și 25 mai, Aradul va fi „invadat” din nou de muzica jazz, cu ocazia unei noi ediții a festivalului JAZZAR.
România
Valoarea totală a proiectului este de 11,7 miliarde de lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni.