S-a dat sentinţa în cazul studiului individual în colectiv la Filarmonica de Stat Arad. Tribunalul a dat dreptate sindicatului şi nu conducerii instituţiei.
ARAD. „Din respect pentru publicul nostru fidel care ne-a susţinut până acum şi care sperăm să ne fie alături şi în continuare, am decis suspendarea temporară a acţiunilor de protest şi onorarea concertelor de Crăciun şi Anul Nou”, au anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Sindicatului Artiştilor Interpreţi din Filarmonica Arad (S.A.I.F.A.).
ARAD. Va mai trece o zi de joi fără ca muzica să răsune în sala de concert a Filarmonicii arădene. Pentru că negocierile de ieri au eșuat, din nou, pentru a câta oară, din cauza imposibilității de a lega un dialog între cele două părți: sindicate și patronat.
Arad. La nici o zi la distanţă de la lansarea petiţiei pentru salvarea Filarmonicii s-au strâns deja sute de semnături şi zeci de comentarii. Iar zilele nu au intrat în sac.
Încă o petiţie care are ţintă Aradul. De această dată e vorba de o instituţie de cultură aflată în grevă generală.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.