ARAD. ProVolei a obţinut, sâmbătă, o nouă victorie în Divizia A2 vest la volei masculin, a opta, depăşind cu scorul de 3-0 (25-18, 25-19, 25-22) pe CS Chimszed Cluj. Duminică, de la ora 14.30, tot la Sala Polivalentă, elevii lui Radu Sabău vor susţine ultimul joc din sezonul regulat cu Vartex Rm. Vâlcea.
LIPOVA. Ultimul turneu, din grupa locală a CN de volei feminin, categoria „Speranţe”, s-a disputat în sala de sport „Faleza” din al doilea oraş al judeţului. Echipa gazdă, Şoimii Lipova (prof.
ARAD. Patru echipe arădene de volei sunt înscrise în Campionatele Naționale juvenile, care vor debuta în această toamnă.
ARAD. Inimosul prof. Radu Sabău sună clopoţelul luni, 9 ianuarie, când băieţii de la Univest ProVolei Arad sunt chemaţi pentru primul antrenament al anului.
ARAD. Sfârşit de săptămână reuşit pentru ProVolei Arad, grupare a cărei activitate este coordonată de prof. Radu Sabău. Seniorii s-au impus, scor 3-0, în deplasarea de la Câmpia Turzii, din cadrul Diviziei A-2, în timp ce juniorii au obţinut cel dintâi succes al actualei stagiuni, scor 3-1, cu Bega Timişoara.
Local
Verificările la angajatorii care desfășoară activitate în domeniul „Repararea și întreținerea autovehiculelor” au fost făcute de ITM.
Local
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineața, în jurul orei 8:30, la un siloz în care este depozitat rumeguș, în apropierea de Șofronea.
UT Arad
Rezultatul meciului UTA – CFR Cluj ar putea stopa una dintre echipe din drumul spre play-off.
Local
În mașină se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din mașină. Una dintre victime a fost transportată la spital.
1
România
Procurorii DIICOT din Maramureș au deschis un dosar penal, in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce o femeie de afaceri a reclamat că a fost păcălită cu peste 2 milioane de dolari de către un escroc nigerian care pretindea că este „prințul moștenitor al Dubaiului”.
2
Local
Stelian Dorel Paven, polițist în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, a fost arestat preventiv marți după amiază. Judecătorii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor, așa că polițistul își va petrece următoarele 30 în spatele gratiilor.