La 12 kilometri de Filiaşi, în localitatea Braloştiţa, pe un teren în câmp, cu iarbă precum pe islaz şi un cimitir în apropiere, UTA urmăreşte să-şi continue drumul spre liga secundă, prin obţinerea celor trei puncte puse în joc.
Strătilă anunţă că echipa olteană a fost motivată „nu ştiu de cine”, fanii gazdelor fiind chemaţi cu mic cu mare la meci.
Arad. Frumoasa victorie de sâmbătă a pus UTA pe drumul drept spre promovarea meritată în Liga a II a. De acum până la finalul campionatului depindem exclusiv de noi, iar începând de astăzi entuziasmul dobândit după succesul contra echipei din Sebiș trebuie să lase loc concentrării în vederea obținerii victoriei în meciul de vineri, de la Filiași.
Local
Județul Arad ar urma să fie „înghițit” de Timiș, iar comunele sub 3.000 de locuitori și orașele sub 15.000 să se comaseze.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.