Tenismenul arădean Marius Copil a avut, duminică, șansa de a cuceri al doilea trofeu al sezonului, după cel obținut în urmă cu două săptămâni, la Budapesta. Arădeanul a fost însă învins de slovacul Norbert Gombos, scor 7-6 (8), 4-6, 6-3, în finala turneului ATP Challenger de la Bratislava (85.000 de euro+H). Copil (26 ani, 138 ATP) a pierdut după două ore și 10 minute în fața unui adversar aflat pe locul 161 în ierarhia mondială.
România
Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.
România
Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.
România
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
România
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.
România
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.
România
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.
România
Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.
Local
Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.