ARAD. Cei care sunt interesați de accesarea fondurilor europene sunt așteptați joi 14 mai, de la orele 16.30 la „Cafeneaua întreprinzătorului”, la sediul CCIA, de pe strada Cloșca nr.5.
7 km de rețea termică reabilitată și zeci de panouri fotovoltaice printr-un proiect pe fonduri elvețiene.
Un sfert din contractele de finanţare pentru reabilitarea şcolilor din ţară au fost semnate cu localităţi din judeţul Arad!
Aproape jumătate de milion de lei au fost alocaţi furnizorilor, pe perioada iulie-decembrie 2014.
Se va alege cu franci elveţieni. Este vorba de Primăria Arad, a cărei reprezentanţi au semnat marţi contractul de asistenţă pentru proiectul finanţat de guvernul elveţian şi care va aduce în visteria Aradului, la final, 10 milioane de franci elveţieni.
Local
Animația „Zootropolis 2” va putea fi vizionată vineri seara, 14 august, în grădina de vară a Cinematografului din Grădiște. Intrarea este liberă.
România
Președintele Nicușor Dan se va întâlni marți, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru discuții privind proiectul legii salarizării.
Mapamond
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
Local
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.
Local
O investiție de aproximativ 15 milioane, realizată de Compania Națională de Investiții, a fost inaugurată în Fântânele.
2
Mapamond
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității.
1
România
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.