ARAD - „Premierul Ponta este cel mai credibil lider politic naţional”
Domnule vicepreşedinte Flavius Măduţa, USL este creditat de sondajele de opinie cu peste 60% intenţie de vot. Credeţi că va reuşi să păstreze acest scor ridicat şi la alegerile parlamentare?
În dialog cu Flavius Măduţa despre un alt fel de a face politică, despre nevoia de schimbare şi despre cum poţi sta cu capul ridicat când te simţi cinstit.
ARAD.Ponta l-a vrut pe Măduţa prefect, însă acesta a refuzat preferând să rămână vicepreşedinte al partidului.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
8
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.