Profesoara din statul american Florida care a fost obligată să demisioneze după ce le-a prezentat elevilor săi o imagine a sculpturii "David", realizată de artistul renascentist Michelangelo, a primit invitaţia de a vizita Florenţa, oraşul italian care găzduieşte celebra operă de artă, informează DPA.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
ARADON Sport local
ARAD. Echipele de pe primul loc în seriile A şi B au obţinut doar remize în a doua etapă a returului şi urmăritoarele au micşorat distanţa. În schimb, în Seria C, Victoria Ineu defilează spre Liga 4.
Local
SÂNTANA. Un bărbat trecut bine de prima tinerețe este cercetat penal, după ce polițiștii arădeni au descoperit că acesta deținea instrumente pentru confecționarea muniției artizanale, dar și zeci de cartușe și un pistol.