ARAD.Democrat - liberalii arădeni susţin că FMI şi UE impun României adoptarea mai multor legi, cum ar fi Legea responsabilităţii fiscale, în schimbul ratificării Memorandumului suplimentar de înţelegere între UE şi România, semnat la 18 februarie 2010, la Bucureşti.
Este halucinant să vezi cum deciziile se iau greu şi se renunţă la ele uşor. Azi nu e bună creşterea TVA, mîine este bună iar poimâine vine preşedintele Traian Băsescu şi cere renunţarea la creşterea TVA - după ce FMI abia fusese anunţat de măsurile adoptate!
În ciuda politicienilor şi analiştilor care jubilează că între PDL şi Băsescu survine o ruptură iremediabilă, partidul şi tăticul său nu fac altceva decât să urmeze, pas cu pas, etapele unei strategii puse la cale cu mult timp înainte, Partidul Democrat fiind singurul care, încă de la înfiinţare, a ştiut ce înseamnă strategia pe termen scurt, mediu şi lung.
Trăim zile de coşmar. Din păcate nu visăm urât şi ceea ce ni se întâmplă este real. Preşedintele Traian Băsescu, întrebat de un lider de sindicat dacă îşi aminteşte că, în 2009, a spus că pensia socială ar fi trebuit să fie de 500 de lei, cum găseşte de cuviinţă să răspundă?
Guvernul a bătut palma cu FMI pe măsurile luate de Traian Băsescu. Cu ce consecinţe? Nimeni nu ştie.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3