Nouă blocuri din Arad au fost incluse într-o cerere de finanţare pentru reabilitare termică pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a cererii de finanţare este 12.173.250 lei, din care contribuţia municipalităţii şi a asociaţiilor de proprietari este de 5.083.288 lei, iar asistenţa financiară nerambusabilă solicitată se ridică la 7.089.961 lei.
Magistrala 6 de metrou, ce ar trebui să lege Bucureştiul de aeroportul din Otopeni, un proiect de infrastructură estimat la 1,3 miliarde de euro, ar trebui să fie finalizată în 2020, dar situaţia de pe teren arată o stagnare a proiectului. În acest timp, vecinii bulgari se bucură de aproape trei ani de linia de metrou ce leagă centrul oraşului de aeroportul din Sofia, care are un trafic de două ori mai mic decât aeroportul Henri Coandă, scrie Ziarul Financiar.
Mapamond
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
Local
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.
România
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS.
1
Mapamond
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
România
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.
ARADON Sport local
Mihai Jivan a ieşit din lotul de Liga 3, locul său fiind luat de actualul preşedinte al CJ Arbitri Arad, Casian Băla.
1
Mapamond
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.