ARAD. De-acum e clar: trei pentru un scaun de preşedinte. Cu o întârziere de 24 ore, Comisia de validare a dosarelor candidaţilor la alegerile de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad din 7 februarie, condusă de av. Ioan Kocsis, a prezentat soluţiile. Astfel, au fost declarate admise dosarele candidaţilor, în ordine alfabetică, Dumitru Buică, Dorel Cura şi Adrian Lucaci – la funcţia de preşedinte; Dumitru Buică, Dănuţ Cios, Ovidiu Coman, Teodor Juşcă şi Andras Mako – pentru cele două scaune de vicepreşedinţi.
După ce au făcut grevă din cauza banilor, jucătorii de la UTA au primit promisiuni scrise de la Adrian Marțian.
ARAD. Punct final în cursa pentru depunerea dosarelor la alegerile AJF Arad din 7 februarie. Secretarul general Vasile Rad ne-a comunicat, în urmă cu puţine minute, numele celor care îşi doresc fotoliul de preşedinte, dar şi a celor care visează la un scaun de vicepreşedinte.
Răzvan Cadar e pregătit pentru orice, chiar şi un „război” în instanţă, dacă nu i se va da dreptul să candideze.
Local
Un incendiu a izbucnit, vineri seara, la un depozit de electrocasnice aflat pe Calea Aurel Vlaicu, la intersecția cu strada Meșterul Manole
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat vineri punerea în transparență decizională a proiectului legii partidelor politice, subliniind necesitatea unei reforme coerente și a unei reconfigurări de ansamblu a cadrului electoral.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a respins, vineri, ipoteza conform căreia, în cazul în care nu va fi adoptată legea salarizării, se vor face economii pentru anul viitor.
ARADON Sport local
În acest an se mai joacă şi şase etape din retur, ultima rundă fiind programată pe 18-19 decembrie.
Advertorial
Finalizare proiect: „Dezvoltare infrastructură TIC (Sisteme inteligente de management) în Comuna Șagu, Județul Arad” - “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”