Fostul internaţional Gheorghe Hagi a declarat, marţi, că a refuzat să vină la Steaua, unde ar fi trebuit să-l înlocuiască pe managerul Victor Piţurcă, precizând că doreşte să-şi continue activitatea începută la proiectul academiei de fotbal care îi poartă numele.
Tehnicianul Ilie Dumitrescu a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că se află la Constanţa, că nu a semnat un contract cu FC Steaua, dar că va veni în Bucureşti ziua următoare dacă va fi nevoie de el.
Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Istanbul, că meciul amical cu Turcia este un examen foarte serios pentru naţionala României, dar nu va influenţa echipa înaintea preliminariilor Campionatului European din 2012, informează ajansspor.com.
ARAD. La sediul AJF Arad, azi s-a stabilit programul turului Ligii a 4-a la fotbal, competiţie ce va începe sâmbătă, 14 august. Iată confruntările din etapa întâi:
ARAD. Mâine, la ora 17.30, pe terenul sintetic din Şega, Gloria va înfrunta ACS Recaş în turul 2 al „Cupei României”. Elevii antrenorului Leo Pinţa au susţinut, sâmbătă, o verificare cu Juventus Pişchia (2-0), abordând această partidă cu moralul ridicat. Din lot nu mai face parte Tolmbaye (plecat în Portugalia pentru a fi alături de familie) iar tratativele cu Dani Lengyel şi Nistor nu au fost încununate de succes.