Comitetul Executiv al UEFA, din care face parte şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, a decis ca din sezonul viitor sistemul de arbitraj în cinci (1 central + 4 tuşieri) să fie folosit şi în Liga Campionilor, după ce în acest sezon a fost experimentat în Europa League.
Franta a fost desemnată să organizeze Campionatul European de fotbal din 2016, a anunţat, vineri, preşedintele UEFA, Michel Platini.
IASI. CFR s-a impus cu 5-4 în faţa vasluienilor, după executarea loviturilor de departajare, şi a reuşit eventul.
MADRID. Chilianul Manuel Pellegrini a aruncat săgeţi spre şefii grupării Real Madrid, după ce a fost demis din funcţia de antrenor principal al „albilor”.
PORTO. FC Porto şi antrenorul Jesualdo Ferreira au pus capăt, de comun acord, contractului care expira la finalul sezonului viitor. Ferreira, în vârstă de 64 de ani, a câştigat de trei ori consecutiv titlul în Portugalia (2007, 2008, 2009) cu FC Porto, doar în acest sezon campionatul fiind obţinut de Benfica.