aradon.ro Web analytics


BUCUREŞTI. FRF a stabilit, prin tragere la sorţi, jocurile barajului de promovare în Liga 3 pentru campionatul 2022-2023. În Regiunea 4 Vest, care ne interesează pe noi, vom avea următoarele dueluri: Timiș – Gorj, Arad – Mehedinți și Hunedoara – Caraș Severin. Cu precizarea că prima echipă va fi organizatoare a meciului tur (18 iunie, ora 18), returul urmând a se desfăşura o săptămână mai târziu, pe 25 iunie, de la ora 17,30.
ARAD. Prof. Dan Cuedan a revenit la sentimente mai bune şi a acceptat să continue, cel puţin până la vară, pe banca echipei de fotbal feminin a Aradului, AC Piroş Security. A contat, probabil, faptul că preşedintele Pavel Piroş a reuşit să păstreze, în linii mari, lotul cu care a încheiat sezonul regulat pe locul 7, primul sub linia play-off-ului.

România

Peste 4000 de persoane s-au adunat în Oradea la mitingul de susținere a premierului Bolojan. Câteva sute și în Capitală
La apelul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, în Piața Unirii din Oradea s-au adunat aproximativ 4.000 de bihoreni. Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, în București, pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan.

UT Arad

Ce a spus Mihalcea după ce UTA a fost egalată în min. 90+7

UT Arad

UTA, egalată în prelungiri la Ploiești!
Tânărul Ciubăncan a „comis-o” când toată lumea aștepta finalul meciului.

România

Statul ar putea acoperi costul scutecelor pentru pacienți imobilizați
Un proiect de lege semnat de zeci de parlamentari propune o schimbare semnificativă în sistemul de sănătate: decontarea, în mare parte, a scutecelor pentru adulți.

ARADON Sport local

Gurahonţ merge la finala ONSŞ la oină

ARADON Sport local

Fotbal - Liga 3, etapa 5

ARADON Sport local

Utistul Burchardt, decisiv pentru junii tricolori

ARADON Sport local

Continuă duelul Vinga – Felnac în Liga 4

ARADON Sport local

Viitorul, aceeași poveste! Sântana face un punct

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.