După trei sezoane petrecute sub tricoul echipei Naţional Sebiş, Bogdan Bozian pune capăt aventurii sale la gruparea fotbalistică de Liga III.
Cele mai valoroase șase echipe de fotbal studenţeşti au luptat, în week-end, pentru podiumul Campionatului Naţional Universitar, ediţia 2015. După ce s-a impus într-o manieră entuziasmantă în etapa zonală, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad a făcut o figură frumoasă în oraşul de pe Bega, câştigând medalia de bronz.
Într-un comunicat care nu spune mare lucru, cei de la UTA anunţă că lucrurile sunt sub control. A „transpirat”, totuşi, câte ceva.
Seria A, etapa 29. Rezultate: Mureşul Zădăreni – Unirea Şeitin 8-2, Atletico Arad – Speranţa Turnu 2-4, AC Şagu – FC Zimandu Nou 1-2, Voinţa Munar – Olimpia Bârzava 8-2, Semlecana Semlac – Înfrăţirea Iratoşu 1-0, Victoria Felnac – AS Vinga 1-0, AS Aluniş – CS Glogovăţ 1-4. Jocul Cetate Săvârşin – Forest Oil Sp German nu s-a disputat (neprezentare oaspeţi).
Un sac de nervi, mai ales în prima repriză, dar şi în 66, când a şi intrat în teren pentru a protesta la arbitrul Roşu, Mihai Petcuţ s-a „spovedit” la finalul manşei tur a barajului de promovare în liga a III-a, desfăşurată la Ighiu, acolo unde, ieri, Progresul Pecica a remizat, 1-1, cu Performanţa din localitate.
România
Uniunea Salvați România anunță depunerea unei sesizări oficiale la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ca urmare a declarațiilor publice făcute de liderul AUR, George Simion, la adresa președintelui Nicușor Dan.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Atena, că Europa trăiește un „moment unic” în care „un președinte american, un președinte rus și un președinte chinez se opun cu îndârjire europenilor”, relatează AFP.
România
O ambulanță SMURD de tip B, care transporta un pacient, a fost lovită de un tren, vineri seara, la o trecere de nivel de cale ferată din localitatea Urseni, pacientul și cei trei membri ai echipajului medical fiind duși la spital pentru îngrijiri, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.
Mapamond
Rusia a estimat vineri că al 20-lea de pachet de sancțiuni europene împotriva sa va afecta de asemenea Uniunea Europeană și țările în dezvoltare și a promis represalii „în conformitate cu interesele” sale, informează agențiile Reuters și EFE.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că nu va accepta formarea unui guvern minoritar susținut de AUR.
Mapamond
Un purtător de cuvânt al NATO a amintit vineri că tratatul fondator al Alianţei „nu cuprinde niciun articol referitor la suspendarea sau excluderea” vreunui stat membru, reacţie venită după dezvăluirea unui presupus e-mail intern al Departamentului american al Apărării care sugera posibilitatea suspendării Spaniei din NATO în urma refuzului acestei ţări de a susţine SUA în războiul împotriva Iranului, relatează agenţia EFE.
România
Garanția pentru racordare crește de la 5% la 20% din valoarea tarifului de racordare și se instituie o garanție nouă pentru participarea la licitațiile de alocare de capacitate, informează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, printr-un comunicat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, după participarea la Consiliul European informal, că există o perspectivă îngrijorătoare pe termen mediu în ceea ce privește criza carburanților.