ARAD. Liga a III-a la fotbal continuă, începând de astăzi, cu runda a XI-a. Două din cele trei echipe din județul nostru evoluează acasă și par favorite să câștige, în special Progresul Pecica. Dar, nici Unirea Sântana nu putem spune că n-are prima șansă. Viitorul Arad, în schimb, are o misiune extrem de dificilă, pe terenul celor de la CSM Deva.
Pecica – Bogodinț
Fără doar și poate, elevii antrenați de Mihai Petcuț au prima șansă, deși în ultima vreme au jucat slab și au pierdut. Iar asta a făcut ca Progresul să alunece până pe locul 9.
Acum, la Pecica vine „lanterna roșie” a clasamentului, Nera Bogodinț. Va fi meciul care deschide această rundă, azi, de la ora 13! În mod normal, formația gazdă va câștiga și va pune puncte bune între ea și echipele de pe locurile 10-12. Acesta ar trebui să fie primul obiectiv, zicem noi.
Deva – Viitorul
Tot astăzi, dar de la ora 15, Viitorul joacă la Deva, cu nou-promovata CSM. Un meci extrem de interesant, dar și greu în același timp, pentru trupa antrenată de Cristi Sculici.
Gazdele, suntem siguri, țintesc play-offul, așa că doar trei puncte le-ar mulțumi. Pe de altă parte, am tot spus-o, Viitorul nu credem că poate ajunge în primele patru locuri la finalul sezonului regulat, însă dacă vrea în play-off, acest meci este exact ce trebuie pentru a fi câștigat. Cu trei puncte, arădenii ar urca în „careul de ași” și ar fi la mâna lor, cum se spune. De urmărit…
Sântana – Cugir
Un caz aparte este Unirea Sântana, care a avut un start bunicel de campionat, dar pare că a obosit puțin, iar asta se traduce prin ocuparea locului 7, mult sub pretențiile antrenorului Adrian Abrudean, care a declarat că echipa pe care o pregătește nu estem în forma pe care şi-o doreşte.
Așadar, ne așteaptă, probabil, o reacție a jucătorilor de la Sântana, care au uitat să mai câștige în ultima perioadă. Adversar este Metalurgistul Cugir, care e „în vecini”, adică pe locul 8. Oaspeții au schimbat antrenorul, acum două etape, iar „rețeta” a funcționat, pentru că s-au obținut șase puncte. Oare, îi oprește Unirea Sântana, sâmbătă, de la ora 15?
Citiți principiile noastre de moderare aici!