ŞIMAND. Provocare fotbalistică: turneu de 24 ore la Şimand. Pot participa pasionaţi ai sportului rege cu vârsta între 14 şi 80 ani.
NYON. Veste bună pentru arbitrul arădean Ovidiu Haţegan. După ce sezonul trecut a avut o prezenţă constantă la jocurile din Champions League și Europa League, Hațegan, însoțit de Cristian Balaj și Alexandru Tudor, a fost invitat să participe între 13 și 15 august, la sediul UEFA de la Nyon (Elveția), la cursul arbitrilor de elită din Europa.
UTA Bătrâna Doamnă nu a anunțat niciun transfer până acum, poate și pentru faptul că Roland Nagy este încă plecat din țară, însă există câteva certitudini.
CS Ineu, dar mai ales Național Sebiș nu pot fi încântate de faptul că trebuie folosiți trei jucători Under 21.
ARAD. Nu toată lumea are vacanţă. De plidă, membrii Comitetului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad se va întruni, luni, 7 iulie, ora 16, într-o şedinţă care are darul de a prepara viitorul sezon.
România
Comitetul Politic al USR a reconfirmat miercuri, printr-un vot în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al formațiunii politice.
România
Un medic rezident s-a sinucis, miercuri, 19 august, la Spitalul Universitar de Urgență București, informează instituția medicală.
Local
Primăria Arad respinge acuzațiile prefectului Mihai Pașca privind licitația pentru concesionarea terenului de pe Calea Timișorii nr. 125, care ar urma să deservească investiția pentru un hipermarket. Municipalitatea susține că procedura este legală, deschisă tuturor celor care îndeplinesc condițiile și că nu a fost concepută pentru favorizarea unui anumit participant.
Mapamond
Franța și Germania au condamnat miercuri declarațiile ministrului israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, care a cerut public ca în fiecare noapte să fie uciși zeci de palestinieni în Fâșia Gaza, relatează agențiile AFP și EFE.
1
Local
Istoria, cultura, spiritualitatea și transformările societății arădene vor fi analizate vineri, 21 august, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Conferinței Științifice Naționale „Viața cotidiană a Aradului de-a lungul timpului”.
Local
Analizele făcute în zona incendiului subteran din Lunca Mureșului au indicat prezența amoniacului, a anunțat miercuri prefectul Mihai Pașca. Cauza focarelor nu a fost însă stabilită, iar autoritățile analizează mai multe ipoteze, printre care existența unor pungi de gaze.
1
Local
Mai multe incidente înregistrate săptămâna trecută indică prezența urșilor în localități din județul Arad. Prefectul Mihai Pașca a transmis primăriilor din zonele vizate să verifice procedurile și să fie pregătite pentru intervenție.
2
Local
Prefectul Mihai Pașca a cerut Primăriei Arad să anuleze o licitație pentru concesionarea unui teren din domeniul public, legat de realizarea unui hipermarket pe parcelele învecinate, și Consiliului Local Municipal să revoce hotărârea care stă la baza procedurii. Prefectul anunță că, dacă măsurile nu vor fi luate până la finalul zilei de miercuri, va sesiza Tribunalul Arad.
6