Mii de persoane, printre care şi numeroase vedete din Franţa, care nu reuşeau să slăbească au folosit formula revoluţionară a unui doctor francez pentru a termina definitiv cu kilogramele excedentare. Am vrut să aflăm mai multe şi i-am luat un interviu acestui specialist în slăbire, cel care a pus la punct această formulă.
Un cetăţean francez a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Occidentalul este acuzat de trafic de migranţi, dar şi de trei infracţiuni de fals privind identitatea. Procurorii spun că, în data de 12 octombrie 2015, Ilyas Ghulam Hasnain a fost depistat la Curtici în timp ce trafica migranţi.
Aflati ce face un medic francez atunci cand un pacient nu mai reuseste sa slabeasca! Presa franceza vuieste! De aceea frantuzoaicele nu tin dieta!
Liderul opoziţiei slovace, Michal Simecka, a lansat marţi o încercare de a destitui guvernul naţionalist de stânga printr-o moţiune de cenzură, acuzându-l pe premierul Robert Fico că pregăteşte terenul pentru retragerea ţării sale din Uniunea Europeană, relatează Reuters.
În cadrul proiectului de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara, va începe construirea unui pasaj rutier peste calea ferată dintre Arad și Vladimirescu.
Poliţiştii de frontieră de pe raza județului Arad au depistat în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
928 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED și un sistem de telegestiune.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidențiale din România.
Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale, informează compania.