Ioan Cristina îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de tentativă de manipulare a electoratului, în folosul PDL.
Fosta soție a dinamovistului Cristian Borcea și prietena primarului localității arădene Zăbrani, Marian Toader a fost audiată, joi, 4 iunie, la DNA Timișoara în dosarul fraudării fondurilor europene.
Aproape 200 de dosare penale privind posibile nereguli la referendum au fost deschise în judeţul Arad.
ARAD - Liderul PRM Arad a depus Denunţ Penal
împotriva organizatorilor alegerilor
prezidenţiale.
Mai multe localităţi din judeţ au fost acoperite de zăpadă. Încă de vineri seara s-a intervenit pentru curăţarea drumurilor.
Celebrul designer Paco Rabanne a murit la vârsta de 88 de ani într-un oraș din Franța.
Departamentul american al Apărării a respins, vineri seară, afirmaţiile Chinei, care susţine că balonul depistat deasupra Statelor Unite este un dispozitiv civil, Washingtonul menţinând poziţia că este vorba despre un aparat militar de recunoaştere.
ARAD. Calitatea vieții în Arad va crește odată cu investițiile pregătite pentru următorii ani, a spus Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad, în cadrul unei conferințe de presă în care a fost prezentat bugetul pentru anul 2023.
ARAD. Viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur, a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă situaţia bugetului pentru 2023 adoptat de Consiliul Local Municipal.
1