București. Pe siteul frf.ro, la secțiunea Comisia de Disciplină, aflăm că la ședința din 13 august a acestei comisii, adică ieri, pe rol s-a aflat și dosarul cu numărul 55, care o privește pe FC UTA SA.
Președintele Piroș le transmite „numai bine” cârcotașilor care susțineau că Șoimii nu va avea terenul omologat.
Șapte etape de suspendare i-au fost reduse lui Cristian Irimia, din cele zece dictate de Comisia de Disciplină a FRF, după ieșirea necontrolată în timpul meciului de la Ineu, din campionatul trecut.
CS Ineu, dar mai ales Național Sebiș nu pot fi încântate de faptul că trebuie folosiți trei jucători Under 21.
Arad. Miercuri seară, la „Gemi Center” (sediul celor de la Atletico Arad), în prezenţa reprezentanţilor AJF Arad, o delegaţie a Federaţiei Române de Fotbal a oferit câte 30 de mingi de fotbal, firma „JAKO”, pentru Centrele de Copii şi juniori ale cluburilor divizionarelor din judeţul nostru.
Mapamond
Autorul atacului armat care a ucis şase oameni în centrul oraşului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunţat poliţia luni dimineaţă, informează Reuters şi AFP.
România
Tribunalul București reia, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar.
România
Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP).
Local
În Arad se lucrează mult în aceste zile. Puține sunt zonele în care nu există cel puțin un șantier. La ce se lucrează, dar mai ales de ce acum, aflați din interviul de mai jos.
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
4
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
1
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
1
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele: