Nu mai puţin de zece persoane au ajuns la Spitalul Judeţean Arad din cauza afecţiunilor provocate de frig, fiind duse la unitatea medicală de către ambulanţele noastre. Potrivit declaraţiilor doctorului Roberto Schill, managerul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad, sâmbătă a fost înregistrat primul arădean care a avut nevoie de îngrijiri medicale datorită temperaturilor scăzute.
Va invitam sa urmariti un material video inedit venit tocmai de la vecinii rusi. O dimineata obisnuita... sau nu.
ARAD. Greu de crezut, dar în 2011 temperatura medie anuală a fost mai scăzută decât cea a anului 2010.
ARAD. În opt săli de clasă ale Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” termometrele nu reuşesc să ajungă nici la 20 de grade.
ARAD. Alexandru Meszar, directorul DJST Arad, descrie cum s-a ajuns în această nedorită situaţie.
Local
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
UT Arad
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Local
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
ARADON Sport local
DEVA. Prima manşă a barajului de promovare în eşalonul trei al fotbalului românesc, care a opus campioanele judeţului Arad (Athletico Vinga) şi judeţului Hunedoara (CSM Deva) s-a încheiat cu scandal.
UT Arad
SEBIŞ. Peste 200 de copii născuți în anii 2018 și 2019, de la 13 cluburi - UTA, Poli Timișoara, Atletico Arad, Viitorul Arad, Fortuna Arad, Academia Gherasim Olar (Maramureș), Atletic SAL Deva, Kickers Chișineu-Criș, Juniorul Chișineu-Criș, Victoria Ineu, Crișul Alb Buteni, Viitorul Satu Nou și gazdele de la Național Sebiș – au participat la prima ediţie a competiţiei fotbalistice juvenile, Crișana Kids Cup 2026.