Compania de Sisteme Terestre Fără Pilot a Brigăzii Separate 92 de Asalt a Ucrainei și alte unități ale armatei ucrainene au evacuat în premieră cu ajutorul unei drone aeriene un soldat rănit în luptă, potrivit conturilor de socializare ale brigăzii, care a descris misiunea drept 'istorică', informează luni EFE.
Denis Prokopenko, unul dintre comandanţii batalionului Azov care au condus săptămâni întregi rezistenţa în timpul asediului de către trupele ruse a uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, şi-a anunţat intenţia de a se întoarce pe front împreună cu camarazii săi, după revenirea, sâmbătă, din Turcia în Ucraina, alături de alţi patru luptători şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite duminică EFE.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.