aradon.ro Web analytics


ARAD. Poliţiştii de frontieră au depistat două persoane care foloseau acte false încercând să iasă din ţară. La Curtici s-a prezentat un bărbat care s-a legitimat cu un document bulgăresc.
TURNU. O adolescentă în vârstă de 17 ani din Brăila a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, împreună cu prietenul ei. Minora s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, călătorind într-un autocar, împreună cu prietenul ei în vârstă de 22 de ani. La controlul de frontieră fata a prezentat o carte de identitate românească falsă.
ARAD. Nu avem încă autostradă, dar vom avea frontieră dedicată autostrăzii. Asta au hotărât reprezentanţii Guvernelor din România şi Ungaria, şi încă din iulie 2011. Atunci s-a semnat Acordul privind conexiunea autostrăzilor între Arad - Nădlac (România) şi Csanadpalota - Mako - Szeged (Ungaria), ceea ce echivalează cu deschiderea unui nou punct de frontieră care să lege Nădlac de Csanadpalota.
NĂDLAC. Avea permisul suspendat din 2011, pentru că a condus sub influenţa alcoolului, dar asta nu l-a împiedicat să se urce în continuare la volan. Asta până a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Nădlac. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani din Bulgaria.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici au reţinut un adolescent în vârstă de 18 ani, din Bangladesh care vroia să iasă din România cu un paşaport fals.

Local

Zeci de transportatori au protestat față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.

Local

Val de infracțiuni pe șosele
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.

UT Arad

Alarmă la UTA: Un titular s-a accidentat grav acum câteva minute!

Advertorial

Cum te debarasezi legal de deșeurile voluminoase în Arad, fără costuri suplimentare
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.

Local

IPJ Arad: Cinci persoane reținute în câteva ore
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.

Local

Polițiștii arădeni, percheziții în Hunedoara

Local

Reacții locale după respingerea Guvernului
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament. 3

ARADON Sport local

Memorial, în amintirea lui Ionuț Leac
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.

Local

Zilele Culturii Austriece la Arad
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.